Bienala şi Muzeul

Şi pentru că există o vreme să aruncăm cu pietre, vine şi vremea când trebuie să le strângem. O vreme să aduni pietre ne propune sculptoriţa Miriam Gamburd, fiica clasicului picturii moldoveneşti Moisei Gamburd (1903-1954), care expune în Muzeul Naţional de Artă al Moldovei pentru prima oară, după 38 de ani, de când a părăsit oraşul natal, stabilindu-se în Israel. Selecţia foarte discretă, reunită sub titlul Vreme să strângi pietrele, în versiunea Septuagintei a cărţii Ecleziastului, prezintă un decupaj al creaţiei artistei din ultimii 15 ani şi cu referinţe clare anterioare. Ei bine, marea şi profunda temă a acestei expoziţii este imaginea omului şi relaţia acestuia cu puterea, dar şi cu semenii. De fapt, tema puterii este o constantă în opera artistei Miriam Gamburd. În acest proiect, care durează de mai bine de zece ani, artista a încercat să reflecte vizual luptele şi tensiunile dintre forţele Cerului şi ale pământului; elemente ale puterii şi confruntării, aşa cum se desprind ele din lectura unor cărţi sacre ale religiei iudaice: Tanah, Talmud, Midraş etc. Cărţile pomenite interzic în chip clar şi explicit orice reprezentare, mai ales – sculptată, cioplită: „nu-ţi face chip cioplit”. Artista a răscolit timp îndelungat prin imaginarul complex al cărţilor sacre şi a ajuns la concluzia că dintre nodurile hermeneutice ţâşneşte dorinţa de a depăşi şi de a părăsi „vârfurile înzăpezite ale moralei şi moralităţii” (Miriam Gamburd).

Întreaga problematică a fost analizată, disecată şi decriptată vizual şi literar într-un somptuos volum, intitulat The Pulse of the Evil Impulse, editat de Miriam Gamburd la Tel Aviv, în 2010, într-o elegantă ediţie de lux, trilingvă: ebraică, engleză şi rusă. O parte din acest material (în special desenele) apare în faţa publicului de la Chişinău spre a se demonstra o dată în plus că discursul artistic este un act profund intelectual, inovator şi nu de puţine ori – provocator, coroziv.

La intrarea în expoziţie rulează un material video (Cherubs in Life-Size), lucrat în tradiţia desenului animat, a cărui temă este deconstruirea miturilor şi relativizarea modelelor culturale – două „tehnici” ale post-modernismului. Artista propune înlocuirea unor monumente iconice din diverse părţi ale lumii (Bamyan, Paris, Moscova, Padova, Tel Aviv, Rio de Janeiro) cu figuri de heruvimi, aflate întro eliberare sexuală desăvârşită. Cum chestiunea erotismului la îngeri şi heruvimi constituie o problematică străveche şi spinoasă, tot astfel şi felul în care apar şi dispar monumentele – peste tot în lume – este o dezbatere care va rămâne pentru totdeauna deschisă. Şi aici, indubitabil, este vorba despre raporturi de putere, de tehnici de manipulare şi persuasiune, de pretexte şi conjuncturi.

Artist contemporan în sensul cel mai exact al termenului, Miriam Gamburd este mai întâi de toate un intelectual, care confirmă că pentru a înţelege tribulaţiile timpului în care trăieşti şi creezi te vei ciocni/te vei confrunta cu o irepresibilă nevoie de a studia şi de a cunoaşte trecutul, cărţile sfinte, istoria, miturile, literatura. Nu poţi funcţiona ca artist în zilele noastre decât dacă aceste componente formative sunt subsumate şi poate chiar subordonate actului de creaţie, care este un act de cunoaştere prin excelenţă.